The New School of Music prezintă:


Music & Movement

Credem că toţi copiii se nasc înzestraţi cu o muzicalitate profundă. Asta se vede cel mai bine în viaţă de toate zilele, atunci când mergem şi când vorbim. Muzicalitatea este un dar, care dacă este ocrotit şi încurajat, va creşte deodată cu copilul dumneavoastră.

Acest program inovativ are la baza metodă educaţională Orff Schulwerk, unde cântecul, cuvintele, creativitatea, dansul devin un tot unitar şi are câteva componente unice!

Programele noastre includ cinci categorii de vârstă:
Babies Make Music ( 0&1AN), Toddlers Make Music (1&2ANI) , Kids Make Music (2&3ANI), Big Kids Make Music (3&4ANI) şi Young Musicians Make Music (4&5ANI)

Află mai multe

Piano Programs

Simply Music Piano este o metodă remarcabilă de predare dezvoltată în Australia de Neil More, un genial profesor de pian care revoluţionează educaţia muzicală prin programul său unic de învăţare, bazat pe joc.

Astfel, indiferent de vârstă lor, elevii pot învaţa să cânte la pian cu uşurinţă, chiar după primele ore, piese de blues, muzică clasică şi contemporană, ba chiar şi acompaniamente.

De asemenea, învaţă să compună, să improvizeze şi să acompanieze alte partituri într-un mod natural.

Simply Music Piano a fost conceput pentru a maximiza şansele că elevii să înveţe să iubească muzică şi să o păstreze aproape pentru tot restul vieţii lor.

Află mai multe

Play a story

Improvizaţia pentru pian nu este ceva rezervat doar geniilor muzicale.

Programele noastre bazate pe improvizaţie va invită să vă aşezaţi la pian şi să cântaţi chiar acum muzică pe care o purtaţi în suflet.

Innermusician a creat programe de improvizaţie la pian care pun în valoare capacitatea fiecăruia dintre noi de a se exprima prin limbajul muzicii.

Vă invităm să exploraţi propria dumneavoastră capacitate de a vă exprima în mod natural în această limba universală – şi pentru că metodă noastră este extraordinară, nu veţi trăi nici o clipă ceea ce se numeşte trac – emoţia de necontrolat care ne cuprinde atunci când auzim cuvântul „improvizaţie”.Află mai multe

Viziunea noastra

Pornind de la premisa ca suntem cu totii , fara exceptie,inzestrati muzical, ne dorim sa incurajam atasamentul pentru muzica care sa ne insoteasca pe post de companion toata viata!

Simply Music Rhapsody Certified Teachers

Simply Music Piano Certified Teachers

Colaboratori